
Erasmus+ Discover the 7Cs
- Postat
- Categorii Erasmus+
- .
Erasmus+ Discover the 7Cs: Learning for Life (and Work) in the 21st Century
7 aprilie a fost prima zi a cursului Erasmus+ la care am participat în Barcelona, „Discover the 7Cs: Learning for Life (and Work) in the 21st Century”.
A fost un început promițător și plin de energie pozitivă. Ziua a fost dedicată prezentării școlilor din fiecare țară participantă, iar atmosfera a fost una deschisă și caldă – exact cum mi-am imaginat că va fi într-un context internațional atât de divers.
Colegele mele din Grecia, Austria, Croația, Cipru și Lituania au fost curioase să afle despre sistemul nostru de învățământ, despre provocările și reușitele noastre. Am simțit mândrie vorbind despre implicarea profesorilor școlii noastre în implementarea de proiecte și activități diverse, despre creativitatea elevilor și despre eforturile continue de modernizare.
Am învățat multe din prezentările colegilor și m-am simțit norocoasă să fiu parte dintr-un grup atât de divers și de entuziast.

A doua zi, am discutat despre cele șapte competențe-cheie necesare adaptării la cerințele societății actuale: comunicare, colaborare, literație digitală, gândire critică, interculturalitate, creativitate, integrare profesională durabilă.
De asemenea, am reflectat la diferite moduri de a face față provocărilor pe care folosirea inteligenței artificiale le aduce în domeniul educației.
A treia zi a fost dedicată unei activități practice, pe care am desfășurat -o în incinta minunatului Muzeu Național de Artă din Catalonia. Organizați în echipe, am explorat expozițiile muzeului din perspectiva profesorului care caută surse de inspirație pentru proiectarea de activități creative și antrenante pentru elevii săi, având în vedere, totodată, dezvoltarea uneia din cele șapte competențe-cheie vizate de cursul la care participăm. Formatorul nostru, Rachel Playfair, ne-a pus la dispoziție un Padlet, pe care l-am completat cu idei de activități inedite pe care le putem desfășura la clasă.
Joi a fost o zi extrem de interesantă și dinamică în cadrul cursului Erasmus+, concentrată pe dezvoltarea gândirii critice, comunicare și colaborare. Ziua a început cu o sesiune interactivă despre gândirea critică, în care am explorat diferite metode prin care îi putem învăța pe elevii noștri să analizeze informațiile în mod obiectiv, identificând prejudecățile și argumentele slabe.
În a doua parte a zilei, ne-am concentrat pe dezvoltarea competenței de comunicare – atât verbală, cât și non-verbală. Activitățile de tip role-play și discuțiile în grup ne-au ajutat să conștientizăm importanța ascultării active, a empatiei, a exprimării clare a ideilor și (mai ales) a cerințelor adresate elevilor.
Ultima parte a zilei a fost dedicată colaborării. Am participat la un atelier de lucru în echipă, unde am avut ocazia să aplicăm cunoștințele dobândite, rezolvând împreună o sarcină complexă. A fost o oportunitate excelentă de a exersa luarea deciziilor în grup, împărțirea responsabilităților și valorificarea contribuției fiecărui membru.
Ziua s-a încheiat cu o reflecție colectivă, în care fiecare participant și-a împărtășit impresiile și concluziile. A fost o experiență valoroasă, care ne-a ajutat să conștientizăm importanța acestor competențe din perspectiva învățării pe tot parcursul vieții.
Ziua de vineri din cadrul cursului Erasmus+ a fost dedicată unor teme esențiale în contextul educației moderne: interculturalitatea și literația digitală.
Formatorul a deschis sesiunea printr-o discuție captivantă despre interculturalitate, subliniind importanța înțelegerii și respectării diversității culturale. Am explorat modelul icebergului propus de E. Hall și am conștientizat faptul că, în cunoașterea unei culturi, există aspecte observabile, cu care intrăm în contact prin intermediul receptorilor senzoriali, dar și aspecte ascunse, pe care ajungem să le cunoaștem mai târziu.
În a doua parte a zilei, ne-am concentrat pe literația digitală – o competență esențială în era informației. Am discutat despre cum să folosim în mod responsabil și critic resursele digitale, cum să evaluăm credibilitatea surselor online și cum să navigăm în siguranță în mediul virtual. Formatorul ne-a prezentat și câteva instrumente digitale utile în procesul educațional, iar noi am avut ocazia să le testăm și să le discutăm în echipe.
Apoi, am reflectat asupra întrebărilor pe care le-am notat luni, la începutul cursului și am încercat să folosim cunoștințele dobândite pe parcursul săptămânii pentru a formula răspunsuri la aceste întrebări.
În final, într-o atmosferă festivă și prietenoasă, ne-au fost înmânate certificatele de participare la acest curs.
A fost o zi intensă, plină de emoții pozitive!
Suntem recunoscători pentru oportunitatea de a fi participat la acest curs și nerăbdători să le împărtășim colegilor noștri lucrurile utile și interesante învățate în această săptămână!